Vacuum Facial (Drenaj Limfatic)

Terapia vacuum în tratamente faciale are un efect puternic antirid, atenuând liniile de expresie, cearcănele, pungile de sub ochi și aspectul mat provocat de îmbătrânire. Tenul devine mai rezistent și își redobândește rolul de susținere.
Este un masaj endermologic ce stimulează circulația limfo-venoasă, îmbunătațind curățarea și decongestionarea țesuturilor, crescând sinteza de elastină și colagen în fibrele musculare, tenul devenind astfel mai luminos și recăpătându-și fermitatea.
Terapia vacuum dă rezultate remarcabile și în tratarea problemelor de la nivelul feței și a gâtului, în special la înlăturarea bărbiei duble și a gușei. Pe durata ședinței de vacuum se produce o delicată exfoliere a pielii, îndepărtându-se celulele moarte. Astfel, tenul rămâne catifelat şi luminos. Cu masaj vacuum se obține lifting profund, slăbirea bărbiei duble, drenajul limfatic pentru ochii încercănaţi şi cu pungi.
Printre alte beneficii ale vacuumului facial menționăm redarea fermității și reconturarea pielii gâtului, probleme ce apar concomitent cu înaintarea în vârstă.

Durata unei ședințe este de 15 min.

Contraindicații:

  • femei însărcinate
  • persoane care suferă de: epilepsie, boli cardiace, hipertiroidie, boli de piele, leziuni dermatice
  • persoane cu stimulatoare cardiace, persoane care au suferit intervenții chirurgicale (inclusiv cezariană) de mai puțin de 3 luni
  • persoane care prezintă vase de sange sparte, fragilitate capilară, varice pronunțate
  • persoane cu piele sensibilă la alergii, cu răni deschise