Cavitație

Cavitația sau liposucția virtuală este o procedură eficientă și sigură ajutând la slăbirea localizată.

Tratamentul corporal prin Cavitație se bazează pe efectul ultrasunetelor de joasă frecvență (40Khz) care provoacă formarea unor mici bule de gaz (bule cavitaționale) și implozii succesive. Celula adipoasă se lichefiază, se dezintegrează și tot conținutul eliberat prin spargerea ei (trigliceride, colesterol, acizi grași, toxine) este absorbit de limfă, drenat prin sistemul limfatic și eliminat prin căile renale. În urma tratamentelor efectuate apare reducerea evidentă în circumferință (datorată reducerii volumului celulelor adipoase), realizându-se un nou contur corporal.

Efectele tratamentului cu Cavitație:

  • o intensă acțiune de lipoliză – dezintegrarea țesutului adipos și distrugerea permanentă a celulelor grase, în consecință reducerea stratului adipos
  • dispariția aspectului de „coajă de portocală” și eliminarea nodulilor celulitici
  • oxigenarea și revascularizarea țesutului subcutanat
  • reactivarea microcirculației periferice și a drenajului lichidelor stagnante
  • îmbunătățirea tonusului și elasticității pielii

Recomandări:

  • Înainte de cavitație se recomandă efectuarea de împachetare la tunelul cu raze infraroșii, terapie ce are rolul de „înmuiere” a țesuturilor.
  • După efectuarea cavitației se va efectua drenaj limfatic cu ajutorul procedurilor corporale, drenaj limfatic manual, masaj vacuum. Astfel grasimea topită de cavitație va fi eliminată.
  • Se recomandă efectuarea a 2 ședințe pe săptămână de 20 minute cu un minim de interval de 72 de ore între acestea.

Pentru că fiecare ședință echivalează, pentru ficat și rinichi, cu o masă copioasă, cu foarte multe grăsimi (colesterolul și trigliceridele eliberate se descarcă în ficat și rinichi) vă recomandăm: 

  • Cu o zi înainte de tratament și după tratamentul cavitațional să țineți o dietă bazată numai pe alimente cu un conținut mic de grăsimi, dar cu conținut ridicat în fibre (legume, fructe) precum și consumarea de apă pentru a stimula curățarea ficatului și rinichilor.
  • După ședința de cavitație este recomandată mișcarea (mers pe jos,alergare ușoară,urcatul scărilor).

Ce se simte în timpul tratamentului de Cavitație ?

În timpul tratamentului se poate percepe un sunet mai mult sau mai puțin intens în funcție de sensibilitatea auditivă individuală. În orice caz, acest fenomen apare în primele ședințe, apoi acesta se diminuează. Tratamentul este plăcut și relaxant.

Contraindicații:

  • femei însărcinate sau în perioadă de alăptare sau menstruație
  • persoane purtătoare de proteze metalice / stimulator cardiac
  • persoane cu operații nevindecate
  • hernie sau boli de piele
  • epilepsie
  • cardiopatii
  • patologii auditive (urechi)
  • chisturi ovariene, fibroame
  • piercing
  • deficiențe renale / hepatice (pietre, transplanturi, etc.)
  • diabet
  • HIV
  • stări febrile
  • zona abdomenului la femei cu dispozitiv intrauterin (sterilet metalic)
  • tromboze recente
  • tulburări grave de circulație
  • nu se aplică direct pe leziuni acute ale pielii (ulcere, plăgi, psoriazis, etc.)
  • cancer în ultimii 5 ani

Note:

Rezultatele pot varia de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, rata metabolică bazală, istoricul familial, stilul de viață, activitatea fizică și nu înlocuiesc beneficiile unui stil de viață sănătos.

Tratamentele de remodelare corporală sunt complementare unei alimentații echilibrate și exercițiului fizic pentru a obține cele mai bune rezultate în lupta împotriva celulitei și a adipozitaților localizate. Tratamentele corporale îți asigură aspectul neted al pielii, îți remodelează întregul contur corporal și îți sculptează armonios trupul. 

Pentru a slăbi în kilograme, corpul tău are nevoie de adaptarea consumului caloric în funcție de activitatea fizică desfășurată. Pentru a-ți menține rezultatele obținute în urma tratamentelor corporale efectuate, obisnuiește-te să scapi treptat de obiceiurile care iti afectează silueta.